Maria Ciobanu este una dintre cele mai iubite și îndrăgite interprete de muzică populară din România și se pare că artista s-a întors recent pe teritoriul țării. Aceasta locuiește de o bună vreme în Statele Unite ale Americii, în Florida, însă ocazional ea se întoarce acasă pentru a fi alături de familie.
Ionuț Dolănescu, fiul celebrei cântărețe, a fost cel care a dezvăluit detalii despre întoarcerea secretă a Mariri Ciobanu în România acum câteva zile. Ionuț a declarat că este foarte bucuros că starea de sănătate a artistei este una mai bună, pentru că probleme cu care aceasta se confruntă i-au dat pace, cel puțin pentru moment. Artistul a recunoscut că abia a apucat să își vadă mama, asta deoarece este foarte aglomerat și a fost nevoit să ajungă la recitalurile lui. În scurtul timp pe care l-a avut de petrecut cu artista, Ionuț a observat oboseală pe fața vedetei, motivul fiind lunga călătorie cu avionul pe care a făcut-o, dar și schimbarea fusului orar. La acestea se adaugă, bineînțeles, și vârstă înainte a cântăreței, ajunsă la 85 de ani.
Maria Ciobanu a petrecut timp cu nepoțeii săi, cu care s-a jucat. Ionuț se află într-o perioadă în care este prins cu multe proiecte, concerte zilnice și numeroase angajamente, dar artistul a declarat că perioada aceasta urmează să se liniștească după trecerea sărbătorii de Sfânta Maria. Artistul a vorbit despre numărul impresionant de concerte pe care le-a susținut în diaspora, dar și despre perioada de 2 ani în care “am stat… pe bară”, așa cum a zis Ionuț. Maria Ciobanu se află în prezent în Capitală, însă cel mai probabil va pleca să se trateze, la băi. Interpreta suferă de astm, care a fost motivul pentru care a trebuit să renunțe la muzică și să se mute în State, unde clima este mult mai potrivită pentru afecțiunea cu care artista se confruntă.