Petrică Mâțu Stoian a fost unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români, însă, în urmă cu 9 luni acesta a plecat dintre noi, lăsând în spate multă durere, dar și o avere deloc neglijabilă. Tragedia a fost un șoc imens atât pentru fani, cât și pentru familia regretatului artist, care nici până în prezent nu și-a găsit puterea să împartă mașinile pe care Petrică Mâțu Stoian le-a deținut.
Marele interpet de muzică populară a încetat din viață la vârsta de 61 de ani, în toamna anului trecut, pe 6 noimebrie. Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet pentru toți cei care l-au cunoscut și admirat. Ca în cazul aproape oricărei vedete, după decesul regretatului cântăreț a izbucnit un scandal între familia lui Petrică și Doru Gușman, fostul impresar și cel în casa căruia artistul a locuit. Pentru surorile interpretului, aceasta perioadă a fost una extrem de grea, deoarece pierderea fratelului lor pare un lucru imposibil, iar la asta s-a mai adăugat și scandalul ce a urmat după aceasta.
Recent, sora lui Petrică Mâțu Stoian a vorbit despre averea răposatului artist, dar și despre cum va fi aceasta împărțită. Se pare că o parte din bunurile cumulate de interpet de-a lungul vieții vor reveni ei și surorii sale, alături de drepturile de autor, iar Doru Gușman se va alege și el cu unele bunuri. Printre lucrurile lăsate moștenire de marele artist se numără și 2 bolizi de lux, pe care surorile lui Petrică Mâțu Stoian plănuiesc să le vândă, iar banii să-i împartă între ele și nepoții artistului.
În ciuda celor afirmate de sora cântărețului, un apropiat al familiei a spus că este foarte probabil ca una din mașini să ajungă la Doru Gușman, deoarece era mașina de concerte, pe care Petrică o folosea pentru a se deplasa la evenimentele desfășurate în întreaga țară. Ce se va întâmpla cu averea regretatului artist rămâne de văzut, însă important este că surorile și Doru Gușman au reușit să se împace după marele scandal dintre ei.