În județul Arad, un grav accident rutier s-a soldat cu decesul unui slujitor al domnului. Preot greco-catolic în vârstă de doar 45 de ani, din Dumbrăvița, Remus Dobra s-a stins din viață în urma unui impact fatal de pe autostrada A1. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Județean de Poliție Arad accidentul s-a petrecut la kilometrul 531, preotul acroșând o altă mașină în spatele lui TIR.
Drept urmare, acesta s-a izbit de parapetul lateral, fiind mai apoi aruncat din mașină. Autoritățile au fost sesizate cu privire la accident și s-au prezentat imediat la fața locului, alături de mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță. Din nefericire, impactul a fost prea brutal, iar medicii au fost nevoiți să constate decesul preotului. Potrivit testului cu alcooltest, șoferul TIRULUI nu consumase niciun fel de băutură alcoolică.
În continuare, organele de poliție cercetează zona accidentului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul. De asemenea, a fost deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă. Acum, credincioșii din localitatea Dumbrăvița plâng pierderea preotului Remus Dobra, care a fost extrem de apreciat și de îndrăgit.