Miercuri dimineață, preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, s-a prezentat la secția de poliție din Joița, pentru a primi controlul judiciar dispus de instanță în cazul său. Instanța a dispus ca preotul să primească supraveghere judiciară.
O a doua femeie a formulat acuzația de agresiune sexuală împotriva părintelui Visarion Alexa. Mărturia victimei a fost făcută publică la scurt timp după ce preotul paroh al bisericii “Pogorârea Sfântului Duh” din București a fost arestat de poliție. Biserica se află în București. El se va afla sub control judiciar pentru următoarele șaizeci de zile. Visarion Alexa a fost unul dintre cei mai iubiți preoți de la noi și unul dintre cei mai cunoscuți parohi datorită expunerii de care a beneficiat din partea populației.
Din cauza femeii în vârstă de 37 de ani care l-a acuzat pe preotul Alexa că a agresat-o sexual, totul s-a schimbat pentru că acesta susținea o serie de conferințe și un program online plin de celebrități, dar acum totul s-a schimbat ca urmare a acuzațiilor femeii. O altă victimă a ieșit în față și a oferit o poveste înfricoșătoare despre momentul în care părintele Visarion Alexa a agresat-o. Numele femeii nu a fost făcut public.
”Și eu am trecut prin chilia părintelui Alexa. Sunt una dintre victime. La mine abuzul a fost viol, aș putea spune. Eram blocată, mă rugam la Sfântul Mina să se termine, că avea icoana în chilie. Eram bulversată. Îmi zicea că nu înțeleg Biblia, poate citesc Vechiul Testament (regele David) și “dragostea” față de aproape. Am reclamat, dar preotul respectiv mi-a spus că așa îmbrățișează părintele. Așa cum? Cu pantalonii desfăcuți? M-am închis în mine, nu am mai mers să mă spovedesc. Doar foarte puțini au știut, că nimeni nu m-ar fi crezut”, a declarat femeia.