Celebrul Alexandru Arșinel ne-a părăsit joi, la vârsta de 83 de ani, după o lungă bătălie cu problemele de sănătate. Acesta a avut parte de un renume incontestabil pe teritoriul țării, dar nu numai atât, cât și peste hotare. El mergea adeseori în turnee în America alături de fosta lui parteneră de scenă, răposata Stela Popescu. Gheorghe Turda, cântăreț de muzică populară, a vorbit despre cele 4 dăți în care i-a însoțit pe cei doi peste ocean.
Acesta a povestit pentru Ego.ro că petreceau în jur de o lună în care aveau spectacole încontinuu, de unde câștigau sume destul de consistente de bani. Potrivit acestuia, în funcție de înțelegerile pe care le aveau cu impresarii puteau rămâne și cu mii de dolari la final. Cântărețul a mărturisit că cei doi aveau un succes imens în Statele Unite, care nici nu se poate compara cu succesul altor artiști din același domeniu. Acesta a mai povestit despre Arșinel că a fost un om bun, dar cu un simț al umorului care nu era mereu pe gustul tuturor, însă Stela Popescu îi atrăgea mereu atenția.
„Eu pot spune că prietenul ți-l cunoști la drum lung și la bani. Sandu, cum îi ziceam eu lui Arșinel, era un om foarte corect, din multe puncte de vedere, un om foarte drept, un om de o calitate umană extraordinară. Sandu mai făcea unele glume, cu care ne mai supăra, dar Stela Popescu îl punea mereu la punct. Arșinel mai avea ciudățeniile lui, miștouri, umor care nu plăcea la toată lumea.Stela a ținut enorm la mine, îi regret pe amândoi, Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească în pace!”, a povestit interpretul de muzică populară.