Cu ocazia nunții fetiței lor, Getuța, părinții lui Culiță Sterp s-au reunit, cu toate că s-au despărțit cu mulți ani în urmă. Cu ocazia evenimentului cei doi au ales să rămână în relații bune, de dragul copiilor. Cântărețul Culiță a profitat de momentele în care familia lui s-a prezentat din nou ca un întreg și s-a fotografiat alături de ei, susținând că aceste poze sunt și vor rămâne extrem de rare.
În timpul nunții, atunci când Geta a trebuit să arunce buchetul de mireasă, artistul a făcut o glumă la adresa mamei sale, stârnind râsul tuturor oaspeților. El a chemat-o alături de celelalte domnișoare necăsătorite pentru a prinde buchetul, având în vedere că ea nu s-a căsătorit niciodată, întrucât tatăl lor a decis să părăsească familia în urmă cu aproximativ 10 ani.
„Hai mamă și tu aici. Te-ai măritat vreodată în viața ta? Treci aici! Niciodată nu s-a măritat! Stai acolo, poate ai noroc. Acum fără mișto, are patru copii, ne are pe noi, dar nu a fost căsătorită în viața ei, doar și-a iubit bărbatul și atât”, i-a spus Culiță mamei sale. Cu ceva timp în urmă mama Geta a povestit că bărbatul obișnuia să mai plece de acasă, însă ultima oară, de Sfântul Nicolae în 2013, acesta nu s-a mai întors. Ea și-a crescut singură cei patru copii și s-a asigurat că au avut parte de tot ce au avut nevoie. Se pare că Geta l-ar fi iertat pe tatăl copiilor chiar în timpul nunții.