Aurel Pădureanu, a rămas cu un mare gol în suflet după ridicarea la cer a soției sale. Artistul nu poate să depășească moartea ființei iubite, care l-a lăsat cu o puternică durere. După deces, lăutarul a găsit o scrisoare de la Cornelia Catanga. care de atunci, nu lipsește din buzunarul său. Acesta și-a iubit foarte mult soția, și a fost sfâșiat în urma tragediei.
Zi de zi, Aurel, poartă după el, scrisoarea pe care femeia i-a lăsat-o înainte de trecerea în neființă. Bărbatul susține că plânge de fiecare dată când își aduce aminte că soția lui este acum de partea îngerilor și că se chinuie să trăiască fără ea, susținând că viața fără ființa iubită nu mai are nicio valoare.
“La mulți ani, iubire. Luna august este cea mai semnificativă lună a anului, pentru că ne-a unit pe veci. Mă faci să tresar la orice atingere. Ți-am fost alături şi îţi voi fi alături până la sfârşitul vieţii mele. Îmi pare rău pentru că nu am avut bani să-ţi serbez ziua, dar dragostea pe care ţi-o port consider că este cel mai de preţ cadou, pentru că pe buzele mele, în orice secundă te strig şi mă cert doar cu tine. Cu toată dragostea Corny!”, au fost câteva din cuvintele pe care Cornelia Catangă le-a trecut în scrisoare. Cei doi au împreună un băiat, pe nume, Alexandru.
Aurel Pădureanu, a spus în cadrul unei emisiuni Tv că s-a rugat zi de zi, să primească un semn de la Dumnezeu, să afle cum ființa căreia i-a oferit toată dragostea pe care o avea, l-a părăsit. „M-am rugat la Dumnezeu să-mi trimită un semnal din partea ei, să știu cum a murit, cum s-a întâmplat. Am visat că a venit lângă mine, a pus mana pe mine şi mi-a zis: ’stai liniștit că eu sunt bine, ai grija de Alexandru’. Eu exist, dar nu trăiesc.”, a declarat artistul.