Celebra interpretă de muzică populară, Elena Merișoreanu, trece prin momente grele. După ce a fost nevoită să aplice la ajutorul specialiștilor, femeia este nevoită sa treacă printr-o intervenție chirurgicală la picior. Vedeta are o problemă de mult timp cu kilogramele în plus, impediment care nu îi dă pace acesteia. Femeia a încercat diferite metode de a slăbi, însă fără vreun rezultat pozitiv.
Din cauza programului încărcat și a multor ore petrecute pe tocuri dar și a kilogramelor în plus, va fi nevoită sa treacă de urgență printr-o intervenție chirurgicală. Au trecut aproape 2 ani de când Elena Merișoreanu, a suferit încă o intervenție, dar la celălalt picior. „Trebuie să mă duc la domnul profesor, pe la sfârșitul lunii mă duc să-mi programez. Mă duc la dânsul că trebuie să îmi fac niște analize înainte, există niște proceduri care trebuie făcute. Categoric anul ăsta fac operația. ”, a spus cântăreața pentru WOWbiz.ro.
Vedeta nu se teme de operație având încredere în specialiștii care au consultat-o și fiind convinsă că și această intervenție va fi o reușită. Beneficiind de obiecte de specialitate și medici buni care-și vor face treaba ca la carte, femeia n-are temeri. Aceasta a declarat că singura ei frică, este cea de Dumnezeu. Cu toate că nu se află într-o stare tocmai bună, Elena Merișoreanu, are în plan să mai slăbească până la operație.
Vedeta a reușit deja să dea 5 kilograme jos, dar susține că este foarte greu să facă acest lucru la vârsta ei. Sfatul post-operatoriu pe care l-a primit a fost să mai slăbească câteva kilograme pentru a nu mai avea astfel de probleme. Deoarece kilogramele în plus au fost principala cauză, punându-se astfel presiune pe articulații și provocându-i durere artistei. Din dieta ei, nu trebuie să lipsească carnea, în special cea de pui și peștele pe care artista le consumă de 3-4 ori pe săptămână.
„Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbesc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a declarat Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro.