Se întâmplă ceva. Un eveniment care ne face să ne oprim în loc, să ne tragem sufletul și să ne pierdem în adâncurile propriilor gânduri. Acum, o voce pe care o știm cu toții a ales să își împărtășească acest moment cu noi. Oare ce se ascunde în spatele acestei povești? Ești pregătit să afli? Rămâne cu noi până la final pentru a descoperi împreună acest mister.
Este vorba despre cântăreața Andreea Bănică, o vedetă care a ales să își împărtășească și să își expună sufletul în fața comunității sale online. Un suflet sfâșiat de durere și nostalgii, pe care l-a așezat într-o serie de imagini și cuvinte sfâșietoare. Dar ce anume a împins-o să facă acest lucru?
Știți cum este să zâmbești, dar în spatele acelui zâmbet să se ascundă o dramă enormă? Să vă spun, este o povară pe care o poartă cu ea de două decenii. O povară pe care a ales să o împărtășească cu noi, în acest spațiu virtual unde ea și-a expus vulnerabilitățile.
Vă puteți imagina ce s-ar putea întâmpla în timp ce sunteți pe scenă și să aflați că mama voastră și-a dat ultima suflare? Ei bine, acesta este momentul care a zdruncinat-o pe Andreea Bănică cu 20 de ani în urmă. Deși viața a învățat-o să fie puternică, încă se simte ca un copil care așteaptă alinarea părintelui. Un copil care nu poate primi această alinare.
Și iată cum, în sufletul ei, s-au instalat tristețea, dezamăgirea, dorul, iubirea, neputința și speranța. Speranța că ceea ce a vrut să împartă aici, pe pământ, cu mama ei, ajunge acum și acolo sus, unde s-a ridicat cea care i-a dat viață.
Vă puteți imagina dorul ei? Dorul unui copil care și-ar fi dorit ca mama să o vadă celebră, bucuroasă, măritată, cu copii, să o aline, să o învețe și să îi fie alături pas cu pas prin toate etapele vieții. Viața însă, nu a fost de partea lor. Acum, Andreea Bănică nu are decât amintirile și mulțumirile pe care i le face zilnic mamei decedate.
„Să mulțumim zilnic pentru frumusețea ce ne înconjoară și să fim recunoscători pentru ceea ce suntem și avem și avem. Astăzi sunt un pic tristă, m-am întors în trecut când eram tot pe scenă că și azi…și ardeam de nerăbdare să cobor să plec către mama care era în spital. Simt tristețe, dezamăgire, dor, un dor nebun de tine MAMA!
Mi-aș fi dorit să mă vezi cum mă mut, cum car haine nervoasă, cum gătesc, cum cant, cum sar în sus de bucurie, cum nasc, cum îmi cresc copiii, cum îi iubesc, cum mă joc cu ei, cum îi cert, cum îi împac, cum greșesc, cum plâng când nu mi-e bine, cum privesc în gol cu ochii mei albaștrii din 23.04.2003! Îți mulțumesc Mama pentru ceea ce sunt azi și pentru că m-ai făcut fetiță ta cu bucle blonde”, a scris Andreea Bănică, pe contul personal de Instagram.
Ce poveste emoționantă, nu-i așa? Cum poate fi cuvintele atât de puternice, încât să ne transmită atât de multă emoție și durere? Cum reușesc să ne aducă lacrimi în ochi și să ne facă să ne simțim atât de aproape de ea, chiar dacă suntem la distanță? Până la urmă, asta e frumusețea umanității, nu? Capacitatea noastră de a împărtăși, de a simți, de a empatiza.
Rămânând alături de noi până la final, ați avut șansa de a trăi împreună cu noi această poveste. Ați putut să simțiți o mică parte din durerea Andreei Bănică și să îi fiți alături în acest moment dificil. Așadar, să îi transmitem împreună toată energia pozitivă și gândurile bune. Până la urmă, asta este ceea ce ne face umani, nu?