Regretatul actor Alexandru Arșinel a plecat dintre noi la vârsta de 83 de ani, chinuit de probleme de sănătate care l-au făcut fragil și pentru care a fost internat frecvent în spitale în ultima perioadă. Actorul avea o stare de sănătate precară de mai mulți ani, iar acest lucru se pare că l-a determinat să ia în calcul momentul în care va părăsi scena vieții.
Actorul a mărturisit într-unul dintre numeroasele interviuri acordate de-a lungul anilor că și-a planificat locul de odihnă suprem pentru ca familia sa să nu fie nevoită să își facă griji după moartea sa, dovedind că Alexandru Arșinel nu se temea de moarte.
„Sunt un om gospodar şi mi-am făcut mormânt la Bellu. Să nu aibă grijă copiii când n-o să mai fiu. Eu sunt un om gospodar și pregătesc toate, în așa fel încât să nu las multe probleme după mine. Eram la Noaptea Muzeelor și Bellu e considerat muzeu. Și am primit de la Primărie un telefon să merg cu câțiva colegi, după spectacol, să aprindem câteva lumânări la mormintele marilor actori, că ne așteptau cei de la Bellu. Ne-am dus, ne-au primit imediat, am aprins lumânări. Și eram cu niște colegi de la Teatrul Tănase: ‘Hai să vă arăt un mormânt de-al unui coleg de-al nostru’. Și mergeam așa și am ajuns la vreo 10 metri de locul unde este mormântul meu. Era acolo o familie cu doi copii așa… mai mari și el și ea își ziceau: ‘Hii, uite mormântul lui Arșinel!’, la care eu zic ‘Aici sunt, doamnă!’. ‘Vai, domnule Arșinel, așa ne-am speriat că e mormântul dumneavoastră!’. La care și ăștia, actorii: Du-te, mă, unde ne-ai adus aici, să ne arăți mormântul?!”, a declarat Arșinel, pentru evelinepauna.ro.