A apărut prima postare a lui Mihai Bendeac de când a început scandalul legat de emisiunea iUmor. În urmă cu aproximativ două săptămâni s-a vehiculat pe rețelele de socializare că actorul a părăsit în mod fulgerător emisiunea definitiv, lucru care s-a și confirmat ulterior.
Totul a început pe tema încălcării intimității comediantului de 39 de ani, care se afla în pauză și a fost filmat fără acordul său, fiind anunțat doar că imaginile vor fi difuzate la televizor. Așadar, el a părăsit platoul cu mare scandal și a decis să nu se mai întoarcă. Acum, scaunul său la pupitrul juraților a fost ocupat de Costel Bojoc, ce s-a făcut cunoscut prin numerele sale de stand-up.
Între timp, Mihai Bendeac nu a discutat public nimic legat de acest incident care l-a determinat să încheie colaborarea cu emisiunea, brusc, fără a discuta cu superiorii săi. Însă, în această dimineață el a distribuit un clip din care reiese că se bucură de schimbarea produsă și de decizia luată. El a distribuit pe Instagram momentul din iUmor în care noul jurat, Costel Bojoc, își face apariția.
Totuși, aceasta nu este prima dată când Mihai Bendeac întrerupe colaborarea cu producția Antenei. Prima oară s-a întâmplat în anul 2015, atunci când actorul a refuzat să mai prezinte emisiunea iComedy după ce conducerea a refuzat să-l accepte pe Radu Baniciu drept invitat. Mai târziu s-a ajuns la un armistițiu și a luat naștere emisiunea iUmor.