Încă o legendă a sportului s-a stins din viață! Tot mai mulți fotbaliști și foști fotbaliști par să ne părăsească în această perioadă, atât în țară, cât și pe plan internațional. Este vorba de Bruno Bolchi, care a decedat miercuri seară la vârsta de 85 de ani. El era cunoscut de toți iubitorii de sport care colecționau cartonașe cu jucători, chiar și din România. Acesta a jucat drept mijlocaș la echipa de fotbal italiană Inter Milano.
Tragica Veste a fost făcută publică de către Panini, producătorul de autocolante cu jucători de fotbal, întrucât Bruno Bolchi a fost primul jucător care a apărut pe cardurile lor. Ei au postat pe pagina oficială de Twitter un mesaj care transmite astfel: Bruno Bolchi, fost jucător și antrenor, ne-a părăsit peste noapte la vârsta de 82 de ani. De asemenea, amintit că a devenit, la 27 august 1961, primul jucător reprezentat într-un cartonaș Panini. La revedere, „Om puternic””.
Și fotbalul românesc a avut de suferit în această perioadă, întrucât l-am pierdut pe antrenorul Tică Zamfir la data de 12 septembrie 2022. El a fost una dintre persoanele care l-au descoperit pe Gică Popescu, iar fotbalistul a transmis un mesaj pentru fostul său mentor: „A plecat dintre noi un om extrem de drag mie, care mi-a fost alături peste 40 de ani. Este antrenorul care m-a crescut, nașul meu de cununie și o persoană cu adevărat specială în viața mea. Mi-e greu să vorbesc despre Tică Zamfir la trecut și o să-mi fie și mai greu să mă obișnuiesc cu gândul că nu mai e aici. Rămas bun, Nea Tică, vei rămâne mereu în inima mea”.