În familia Loredanei Groza, a fost o petrecere mare! Pe 7 septembrie, cea mai importantă femeie din viața artistei – cea care i-a dat viață – a împlinit 77 de ani. Pentru că Loredana a fost foarte discretă în privința familiei sale, în ciuda faptului că este cunoscută în toată țara, puțini sunt cei care știu de apariția mamei sale.
De aceea, a fost foarte “zgârcită” cu momentele în care cântăreața a pus la dispoziția publicului imagini cu membrii familiei sale. Anterior, vedeta a făcut publică o fotografie cu ea și cu persoana care a adus-o pe lume. Dacă în urmă cu o lună Loredana Groza a făcut publică o fotografie în care apare alături de tatăl ei, iată că actrița a distribuit pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de mama ei, alături de o descriere emoționantă.
Citește și: Fiica unui preot s-a aruncat de la etajul 12
„La Mulți Ani Mama! 77 de ani pe 7 septembrie!!! Să fie cu noroc și sănătate! Ai fost și rămâi învățătoarea mea! N-ai încetat să mă inspiri și să-mi arăți ce e bun și ce cale să urmez în viață! În poză asta suntem în ograda bunicilor mei , la Cabesti, unde am copilărit și am învățat ce înseamnă muncă de mică! Îți mulțumesc Mama! Te iubesc”, a scris Loredana Groza în dreptul unei imagini în care își îmbrățișează mama.
Citește și: Sorina Guță nu se poate opera!
Fanii Loredanei Groza s-au bucurat de imagine și au remarcat cât de mult seamănă actrița și mama ei. De asemenea, artista a celebrat și aniversarea tatălui ei, care a împlinit 85 de ani pe 5 august. Și lui i-a lăsat un mesaj emoționant la momentul respectiv. Într-un interviu anterior, Loredana Groza a declarat că părinții ei sunt “Vasile și Leonida Groza și sunt moldoveni” din județul Bacău. Vedeta este descendentă dintr-o familie din Onești. Mama ei a fost profesoară, iar tatăl ei, Vasile Groza, a lucrat în domeniul confecțiilor. În plus, el scrie și face parte din Uniunea Scriitorilor.
Citește și: Informația zilei despre Elena Băsescu